Nani a venit în 2007 la Manchester United, iar contractul său cu „diavolii” expiră în 2014. Fotbalistul portughez spune că este fericit în Anglia, dar refuză constant orice ofertă de prelungire a înțelegerii venită din partea oficialilor de la Manchester.
Ultimul răspuns negativ dat de Nani i-a șocat pe englezi. Potrivit celor de la The Sun, United i-a propus jucătorului lusitan a mărire a salariului săptămânal de la 90.000 de lire la 130.000 de lire, în cadrul unui contract pe patru ani. „Am jucat cinci sezoane la United și am obținut toate titlurile posibile. Sunt fericit la club, nu vreau să vorbesc însă despre viitorul meu. Analizez toate ofertele care ajung pe adresa mea. Fotbalul nu înseamnă doar Anglia și Spania, pot lupta cu succes și în alte țări. Impresarul meu așteaptă vești de la Manchester United. Noi am prezentat clubului o contra-ofertă și acum depinde de ei ce alegere vor face”, a declarat Nani pentru The Sun.
Mijlocașul mai precizează că a trecut cu greu peste finalul tumultos de sezon când rivalii de la City au câștigat titlul în ultimele minute ale campionatului și afirmă că pentru a trece peste această dezamăgire trebuie să câștige Campionatul European cu Portugalia.
„Am simțit o durere imensă pentru că am pierdut titlul în ultimele minute ale ultimului meci. City a avut un noroc incredibil. Acum, tot ce îmi doresc e ca acest Euro să fie turneul meu. Cred că putem câștiga. Eu și Cristiano Ronaldo sunt cea mai bună pereche de mijlocași ofensivi din lume”, a încheiat Nani.
195 de partide și 37 de goluri a reușit Nani în cele 5 sezoane petrecute pe Old Trafford
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER